Corpuri de iluminat cu design de flori

Corpuri de iluminat cu design de flori.

Culorile și formele florilor au fost dintotdeauna o bogată sursă de inspirație pentru designeri, aceștia au încercat să redea delicatețea acestor plante în creațiile lor. Astfel au reușit să creeze niște lucruri uimitoare.

Printre aceste realizări se numără și corpurile de iluminat, îndeosebi lămpile, care, atunci când sunt aprinse, scot în evidență forma florii, devenind astfel elemente decorative elegante și spectaculoase.

Dacă ești o persoană pasionată de flori și natură, atunci un corp de iluminat în formă de floare se va potrivi perfect în casa ta. Pe lângă faptul ca îți personalizează decorul, are și un impact vizual puternic pentru persoanele care decid să treacă pragul casei tale.

La ora actuală, designerii de obiect se întrec în a produce corpuri de iluminat cu tematic florală, acestea satisfac și cele mai exigente și rafinate gusturi. O lampă sub formă de trandafir, o floare atât de îndrăgită de femei, se integrează perfect într-un dormitor, pe când cele în formă de crini, orhidee, begonii sau muscate se pretează în camerele de zi sau în holuri.

Lumina, inclusiv cea artificială, reprezintă unul dintre elementele care contribuie la crearea atmosferei dorite. Un candelabru sau o lustră în formă de floare creează o atmosferă relaxantă, reconfortană.